Chiar dacă țara s-a confruntat în ultima vreme cu instabilitate economică, piața creditelor ipotecare din România a rămas robustă, dar în tranziție. Cu o cerere stabilă, dobânzi uşor în scădere şi mai multe contracte pe dobândă fixă, se așteaptă ca 2026 să fie un an bun pentru sectorul imobiliar.
Reprezentanții Raiffeisen România, dar și analiștii de profil, au făcut o analiză despre evoluția pieței creditelor ipotecare în România. Ce ne așteaptă? Vedem în articolul de mai jos.
2025 a adus pentru piaţa creditelor ipotecare din România un ritm de creştere susţinut, alimentat de ofertele competitive ale băncilor, dar și de cererea constantă a românilor pentru achiziţia de locuinţe. Volumul împrumuturilor acordate a depăşit praguri notabile, iar dinamica indică atât refinanţări, cât şi credite noi cu durată lungă.
Românii sunt buni platnici
Totodată, profilul românului cumpărător s-a îmbunătățit. Banca Naţională a raportat o scădere a creditelor neperformante la nivelul populaţiei, rata creditelor neperformante ajungând la 2,85%, notează agerpres.ro. Veștile sunt bune și pentru 2026. „Pe un orizont de 12 luni, estimările indică faptul că probabilitatea de nerambursare a creditelor ipotecare se va menține la 0,2% în septembrie 2026, similar nivelului din septembrie 2025”, se mai arată în raport.
Românii vor tot mai mult credite cu dobândă fixă
Un trend clar este migrarea clienţilor către produse cu dobândă fixă – proporţia contractelor fixe a crescut pe seama celor variabile, pe fondul unei percepţii mai prudente după şocurile de piaţă din trecut. Acest lucru a determinat băncile să lanseze pachete tot mai interesante pentru această zonă de creditare. Totodată, analiştii anticipează o uşoară relaxare a ratelor în primele luni ale lui 2026, în special dacă indicatorul de referinţă IRCC va continua să scadă. Reducerea costului mediu ar putea stimula noi cereri, în special pentru achiziţii de locuinţe noi şi refinanţări, anunță Forbes Romania.
Totuşi, analiştii atrag atenţia asupra riscurilor: o eventuală realimentare a inflaţiei, modificări ale politicii monetare europene sau deteriorarea pieţei muncii ar putea reduce accesul la credit, iar băncile ar putea să tempereze ofertele. În plus, evoluţia preţurilor imobiliare şi disponibilitatea ofertei de locuinţe rămân factori-cheie care pot influenţa cererea pe segmentul ipotecar.
Sursa foto: pexels.com
